Am inceput sa mor acum cateva zile.Incet. Ritmic. In fiecare zi cate putin. Simteam ca imbatranesc, ca ma destram. Si numai din cauza lui. Sa nu crezi ca te-am iertat vreo clipa, ca ti-am uitat chipul, ochii frumosi, numele. Inca te urasc si totusi...parca nu pot. As vrea sa ploua. Mult. Sa ma spele. Sa te uit, sa o uiti. Nu ai inteles niciodata nimic, nici eu.
Am trecut intr-o zi de toamna pe langa tine. Erai cu ea. Te-am privit pret de o clipa sa vad daca erai acelasi tu, daca nu te schimbasesi. Si, vai!, nu te-am recunoscut. Inca ma intreb daca tu m-ai vazut. Printre ploaia de frunze. Daca ti-ai adus aminte de trecut. Am pornit mai departe: eu, omul, iar sufletul a ramas mult in urma...pierdut in trecut.
sâmbătă, 19 februarie 2011
duminică, 13 februarie 2011
Aripi
Stau.Scriu.Ce repede trece timpul: ore, luni, ani. Trec pe langa tine si te privesc cu ochi de ceata.
Intinzi mana spre el si nu il ajungi, nu il atingi. Stii ca o sa il uiti, stii ca o sa te uite. Si nu poti.
Simti ca te destrami, te faci cenusa, te imprastie vantul. Si stii ca te apropii prea mult de soare.O voce
obosita te stiga, vrea sa te inlantuie, vrea sa te scape de el. Refuzi. Pornesti inainte, pe aripile vantului
si totusi nu stii unde esti sau cum te cheama. El te asteata acolo, undeva, te striga. Dar parca nu e numele tau.
E un nume strain. Incerci sa te ascunzi. Stii ca te doare, stiai de mult ca nu pe tine te chema. Si totusi...te
indrepti spre el. La inceput il vezi neclar, ascuns in spatele unor panze de paianjen. Te priveste din spatele lor. Ii vezi ochii albastri. E singurul lcru care va mai leaga acum. Te opresti , obosita: s-a strans atata praf pe aripile tale. Incerci sa le scuturi, sa scapi de trecut. Ah, e atat de greu sa zbori cu aripi de ceara. Au inceput sa cada pene incet. Nu le vezi, nu le auzi, nu le simti. Dar le banuiesti undeva in jurul tau. E atat de aproape soarele tau si totusi atat de intuneric. Intinzi mana spre el si astepti. Ai facut indeajuns. Simti cum te lasa puterile, cum incepi sa te topesti si sa cazi, bucata cu bucata. Simti cum viata se zbate sa scape din tine, sa nu se afunde si ea in trecut. Stii. Si nu faci nimic.Daca o sa cazi va fi vina lui, daca o sa doara va fi vina lui, daca o sa mori va fi vina lui. Stii toate astea si totusi simti o lacrima la coltul ochiului, nici ea nu vrea sa cada cu tine. Le lasi sa curga, acum ca esti sigura ca o sa cazi. Simti cum vantul iti fura amintirile . Se strecoara incet , prin parul tau vanat. Se pierd.Te pierzi.I-ai intins mana si totusi nu il vezi, nu il auzi, nu il simti.
Dar iti place sa il crezi undeva aproape. Incerci sa privesti spre Abis: poate te asteapta jos, cu bratele intinse
spre tine. Ii simti privirile-I arzandu-te de undeva din inaltimi. Inchizi ochii si astepti sa cazi. Stii ca nu e
un vis, nici o iluzie. Stii ca nu o sa te trezestii. Stii ca nu e jos, ca nu te asteapta, ca niciodata n-a fcaut-o.
Stii multe. O insiruire lunga de cuvinte, de sentimente, de oameni, de culori, de amintiri. Le-a tesut vantul din
parul tau, le-a furat si le-a dus departe. Si odata cu ele si inima ta.Ai pornit in zbor de hulub spre cer, spre
nicaieri, spre Eden si inapoi in Infern.
Acum ma plictisesc.Maine am scoala, lucrare, o sa te asculte la latina.O sa te ridice in picioare si nu o sa
poti spune nimic. Stii toate astea inca de pe acum. Stii ca o sa se intample intocmai. Doar asta e puterea ta.
Stii si ca el nu o sa poata pleca de acolo, nu o sa se desprinda de vara aceea. Si totusi o sa incerci. Te-ai
hotarat déjà. O sa pornesti incet, cu aripi de ceara din care o sa se desprinda cu grija, bucata cu bucata, viata
ta. Nu stii incotro s-o apuci. Dar te-ai hotarat. O sa pornesti spre cea vara care inca il tine inlantuit. O sa i-l
furi si o sa il iei cu tine, apre Eden si inapoi in Infern.
Intinzi mana spre el si nu il ajungi, nu il atingi. Stii ca o sa il uiti, stii ca o sa te uite. Si nu poti.
Simti ca te destrami, te faci cenusa, te imprastie vantul. Si stii ca te apropii prea mult de soare.O voce
obosita te stiga, vrea sa te inlantuie, vrea sa te scape de el. Refuzi. Pornesti inainte, pe aripile vantului
si totusi nu stii unde esti sau cum te cheama. El te asteata acolo, undeva, te striga. Dar parca nu e numele tau.
E un nume strain. Incerci sa te ascunzi. Stii ca te doare, stiai de mult ca nu pe tine te chema. Si totusi...te
indrepti spre el. La inceput il vezi neclar, ascuns in spatele unor panze de paianjen. Te priveste din spatele lor. Ii vezi ochii albastri. E singurul lcru care va mai leaga acum. Te opresti , obosita: s-a strans atata praf pe aripile tale. Incerci sa le scuturi, sa scapi de trecut. Ah, e atat de greu sa zbori cu aripi de ceara. Au inceput sa cada pene incet. Nu le vezi, nu le auzi, nu le simti. Dar le banuiesti undeva in jurul tau. E atat de aproape soarele tau si totusi atat de intuneric. Intinzi mana spre el si astepti. Ai facut indeajuns. Simti cum te lasa puterile, cum incepi sa te topesti si sa cazi, bucata cu bucata. Simti cum viata se zbate sa scape din tine, sa nu se afunde si ea in trecut. Stii. Si nu faci nimic.Daca o sa cazi va fi vina lui, daca o sa doara va fi vina lui, daca o sa mori va fi vina lui. Stii toate astea si totusi simti o lacrima la coltul ochiului, nici ea nu vrea sa cada cu tine. Le lasi sa curga, acum ca esti sigura ca o sa cazi. Simti cum vantul iti fura amintirile . Se strecoara incet , prin parul tau vanat. Se pierd.Te pierzi.I-ai intins mana si totusi nu il vezi, nu il auzi, nu il simti.
Dar iti place sa il crezi undeva aproape. Incerci sa privesti spre Abis: poate te asteapta jos, cu bratele intinse
spre tine. Ii simti privirile-I arzandu-te de undeva din inaltimi. Inchizi ochii si astepti sa cazi. Stii ca nu e
un vis, nici o iluzie. Stii ca nu o sa te trezestii. Stii ca nu e jos, ca nu te asteapta, ca niciodata n-a fcaut-o.
Stii multe. O insiruire lunga de cuvinte, de sentimente, de oameni, de culori, de amintiri. Le-a tesut vantul din
parul tau, le-a furat si le-a dus departe. Si odata cu ele si inima ta.Ai pornit in zbor de hulub spre cer, spre
nicaieri, spre Eden si inapoi in Infern.
Acum ma plictisesc.Maine am scoala, lucrare, o sa te asculte la latina.O sa te ridice in picioare si nu o sa
poti spune nimic. Stii toate astea inca de pe acum. Stii ca o sa se intample intocmai. Doar asta e puterea ta.
Stii si ca el nu o sa poata pleca de acolo, nu o sa se desprinda de vara aceea. Si totusi o sa incerci. Te-ai
hotarat déjà. O sa pornesti incet, cu aripi de ceara din care o sa se desprinda cu grija, bucata cu bucata, viata
ta. Nu stii incotro s-o apuci. Dar te-ai hotarat. O sa pornesti spre cea vara care inca il tine inlantuit. O sa i-l
furi si o sa il iei cu tine, apre Eden si inapoi in Infern.
marți, 8 februarie 2011
Exuvii
" Ce speri, tesand la nesfarsit capcane reticulare, de cuvinte, ca un paianjen nebun care-si intinde panza numai pentru ca sa o lase sa straluceasca o clipa in soare si apoi sa o paraseasca ?
De ce te invarti oare in jurl a ce ai fost, ca un batran care isi ingrijeste mormantul viitor si crucea pe care sta, in medalion, o poza de-a lui din tinerete? Ce vrei sa gasesti de nu-ti aflii linistea? "
(Simona Popescu- Exuvii )
Mi-am trecut ochii peste randuri. Cuvinte scrise in alb si negru. Pareau asa de departe de mine, pareau goale, fara inteles. Ce proasta am fost. Nu am inteles. Niciodata. Nimic. Mi-l imaginam aplecat asupra unei foi albe, cu pixul in mana. Vara il privea curioasa pe geam. Cu ochi albastri . Si tot privindu-l asa, s-a ofilit si a pierit.
Asta a fost demult. Si tot scriind asa cerul Verii l-a innabusit cu miros de soare topit. L-a fermecat. A uitat. S-a pierdutin trecut.
Vara a tesut cuvinte impaienjenite in sufletul lui, ca sa nu il piarda in nou. Si a zacut asa, acoperit de praful de aur al timpului care zboara cu aripi de ceara. Sre alt soare, spre alta Vara. Si trecand pe deasupra lui, din aripi s-a desprins o frunza de Toamna. Si in caderea ei lina a anuntat furtuna ce avea sa vina, sa-i zdruncine sufletul. Privind frunza mica si singura, s-a indragostit de Toamna. L-a uitat cerul, l-a uitat Vara. Si poate le-a uitat si el.
Si Toamna a tesut intr-un colt, o panza de bur. S-a agatat cu putere de ea. Nici el nu sta de ce. Si a ramas acolo, cu ochii albastri, privind, ascultan, simtind. Si glasul taraganat al Toamnei l-a adormit.
Dar nu-ti fa griji. Asta nu e decatu simplu basm.L-ai ascultat la gura sobei, cu obrajii dogoriti, visand din nou la Vara si la soare. Adevarul este ca nu ai putut-o uita niciodata. Nici ea pe tine.Insa Vara e mult in urma .............. si mult inainte.
De ce te invarti oare in jurl a ce ai fost, ca un batran care isi ingrijeste mormantul viitor si crucea pe care sta, in medalion, o poza de-a lui din tinerete? Ce vrei sa gasesti de nu-ti aflii linistea? "
(Simona Popescu- Exuvii )
Mi-am trecut ochii peste randuri. Cuvinte scrise in alb si negru. Pareau asa de departe de mine, pareau goale, fara inteles. Ce proasta am fost. Nu am inteles. Niciodata. Nimic. Mi-l imaginam aplecat asupra unei foi albe, cu pixul in mana. Vara il privea curioasa pe geam. Cu ochi albastri . Si tot privindu-l asa, s-a ofilit si a pierit.
Asta a fost demult. Si tot scriind asa cerul Verii l-a innabusit cu miros de soare topit. L-a fermecat. A uitat. S-a pierdutin trecut.
Vara a tesut cuvinte impaienjenite in sufletul lui, ca sa nu il piarda in nou. Si a zacut asa, acoperit de praful de aur al timpului care zboara cu aripi de ceara. Sre alt soare, spre alta Vara. Si trecand pe deasupra lui, din aripi s-a desprins o frunza de Toamna. Si in caderea ei lina a anuntat furtuna ce avea sa vina, sa-i zdruncine sufletul. Privind frunza mica si singura, s-a indragostit de Toamna. L-a uitat cerul, l-a uitat Vara. Si poate le-a uitat si el.
Si Toamna a tesut intr-un colt, o panza de bur. S-a agatat cu putere de ea. Nici el nu sta de ce. Si a ramas acolo, cu ochii albastri, privind, ascultan, simtind. Si glasul taraganat al Toamnei l-a adormit.
Dar nu-ti fa griji. Asta nu e decatu simplu basm.L-ai ascultat la gura sobei, cu obrajii dogoriti, visand din nou la Vara si la soare. Adevarul este ca nu ai putut-o uita niciodata. Nici ea pe tine.Insa Vara e mult in urma .............. si mult inainte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
