Daca pe neasteptate, un inger...

Daca pe neasteptate un inger te-ar acoperii cu aripile-i negre, ti-ar acoprii ochiii cenusii- albastri si nu ai mai vedea. Daca te-ar cuprinde in bratele albe si subtiri, petrecandu-se-le in jurul gatului tau. Daca si-ar lua zborul cu tine, zbor nebunesc, si te-ar purta spre Paradis. Si purtandu-te pe bratele lui te-ar scapa in oceanul de sub voi. Si te-ar privi cum te ineci, cum te chinui, cum te zbati, cum nu mai ai aer.

Te afunzi si privesti in sus spre el. Aripile-i negre bat cadentat si suvitele intunecate de par ii incadreaza fata frumoasa, alba. Te priveste de sus, nemiscat, fara sa simta nimic. Te priveste mirat, de ce nu-ti scoti aripile negre si zbori spre el? De ce nu il urasti?

Aripi.... Care?

Daca le-ai avea, ah, doar pentru o clipa, daca ai avea aripile alea, sa pornesti spre el, sa... si simti cum to veninul se aduna in ce vrei sa spui, toata ura, toata durerea... se scurg in jurul tau, ca un sange negru ce murdareste apa....aripi negre....sa...

Si pornesti nebun dupa el, salbatic, privindu-i cu ura ranjetul de pe fata.Iesi din intunericul ocenului, din adancuri si Soarele te orbeste. Simti cum te topesti si uiti de ce il urasti. Lasi deoparte. Te indrepti spre el si ii cuprinzi mana in palma ta . Pornesti in zbor , cu el. Si in urma , din aripile voastre cad pene de inger, albe, negre, cine le mai stie?

" Ce prost esti!" iti spune

Ii zambesti si gandul tau raspunde " Ce prost sunt, Doamne ..."

Si ati pornit amandoi ca niste nebuni. Spre Paradisul lui si Iadul tau.

Ningea in Baragan

Vara.Pamant negru uscat de soare. Baragan pustiit de ganduri hoinare, tarana imprastiata de vant. De sus cerul parca te apasa, albastru, greu. Incerci sa il privesti si parca se agata ceva de privirile tale. Te atata, te starneste spre trecut. De departe, dinspre Dunare, auzi cum te cheama. Poenesti spre ea, o simti cum se unduieste, ca un trup de tiganca zvelta.
Cum pasesti incet printre brazde si te uiti in jur ti se pare ca toti reinvie. Chipuri palide, trupuri uscate. Ce piele aspra si ce ochi pierduti. Si cum te privesc...
Se ascund in spatele hainelor rupte, sarace, in spatele palariilor de paie. Te opresti sa ii asculti. Aceeasi voce care te chema demult. De atat de departe.Dintre toti se ridica unul, cel mai mic dintre ei, cu par buclat, murdar si uns si ochi verzi spalaciti, si vine la tine.
De departe auzi glasul Dunarii.Te cheama la ea, te-a asteptat atata.
- ...
Numele tau? Si parca nu e. Al lui?
Porniti impreuna, tinandu-va de mana.Tu si cel din trecut.Ii simti carnea rece, bratul fara putere. Mergeti inainte. Treceti paduri, campuri, mlastini. Si parca nu mai stii nimic. Parca ai uitat totul. Dar nu te simti singur. Il ai pe el. Ii ai pe ei toti. Stii ca te asteapta...
Ultimul pas si o sa ajungi. Iti simti trupul greu, istovit, apasat de o durere veche : in crestet, in piept. Parca te ineci, te afunzi, ceva re inlantuie spre adanc. Miros rancet, de camera mortuara. Intuneric. Liniste. Nimic.


Cry for a way out ...

Uitand...

Am inceput sa mor acum cateva zile.Incet. Ritmic. In fiecare zi cate putin. Simteam ca imbatranesc, ca ma destram. Si numai din cauza lui. Sa nu crezi ca te-am iertat vreo clipa, ca ti-am uitat chipul, ochii frumosi, numele. Inca te urasc si totusi...parca nu pot. As vrea sa ploua. Mult. Sa ma spele. Sa te uit, sa o uiti. Nu ai inteles niciodata nimic, nici eu.
Am trecut intr-o zi de toamna pe langa tine. Erai cu ea. Te-am privit pret de o clipa sa vad daca erai acelasi tu, daca nu te schimbasesi. Si, vai!, nu te-am recunoscut. Inca ma intreb daca tu m-ai vazut. Printre ploaia de frunze. Daca ti-ai adus aminte de trecut. Am pornit mai departe: eu, omul, iar sufletul a ramas mult in urma...pierdut in trecut.

Aripi

Stau.Scriu.Ce repede trece timpul: ore, luni, ani. Trec pe langa tine si te privesc cu ochi de ceata.
Intinzi mana spre el si nu il ajungi, nu il atingi. Stii ca o sa il uiti, stii ca o sa te uite. Si nu poti.
Simti ca te destrami, te faci cenusa, te imprastie vantul. Si stii ca te apropii prea mult de soare.O voce
obosita te stiga, vrea sa te inlantuie, vrea sa te scape de el. Refuzi. Pornesti inainte, pe aripile vantului
si totusi nu stii unde esti sau cum te cheama. El te asteata acolo, undeva, te striga. Dar parca nu e numele tau.
E un nume strain. Incerci sa te ascunzi. Stii ca te doare, stiai de mult ca nu pe tine te chema. Si totusi...te
indrepti spre el. La inceput il vezi neclar, ascuns in spatele unor panze de paianjen. Te priveste din spatele lor. Ii vezi ochii albastri. E singurul lcru care va mai leaga acum. Te opresti , obosita: s-a strans atata praf pe aripile tale. Incerci sa le scuturi, sa scapi de trecut. Ah, e atat de greu sa zbori cu aripi de ceara. Au inceput sa cada pene incet. Nu le vezi, nu le auzi, nu le simti. Dar le banuiesti undeva in jurul tau. E atat de aproape soarele tau si totusi atat de intuneric. Intinzi mana spre el si astepti. Ai facut indeajuns. Simti cum te lasa puterile, cum incepi sa te topesti si sa cazi, bucata cu bucata. Simti cum viata se zbate sa scape din tine, sa nu se afunde si ea in trecut. Stii. Si nu faci nimic.Daca o sa cazi va fi vina lui, daca o sa doara va fi vina lui, daca o sa mori va fi vina lui. Stii toate astea si totusi simti o lacrima la coltul ochiului, nici ea nu vrea sa cada cu tine. Le lasi sa curga, acum ca esti sigura ca o sa cazi. Simti cum vantul iti fura amintirile . Se strecoara incet , prin parul tau vanat. Se pierd.Te pierzi.I-ai intins mana si totusi nu il vezi, nu il auzi, nu il simti.
Dar iti place sa il crezi undeva aproape. Incerci sa privesti spre Abis: poate te asteapta jos, cu bratele intinse
spre tine. Ii simti privirile-I arzandu-te de undeva din inaltimi. Inchizi ochii si astepti sa cazi. Stii ca nu e
un vis, nici o iluzie. Stii ca nu o sa te trezestii. Stii ca nu e jos, ca nu te asteapta, ca niciodata n-a fcaut-o.
Stii multe. O insiruire lunga de cuvinte, de sentimente, de oameni, de culori, de amintiri. Le-a tesut vantul din
parul tau, le-a furat si le-a dus departe. Si odata cu ele si inima ta.Ai pornit in zbor de hulub spre cer, spre
nicaieri, spre Eden si inapoi in Infern.
Acum ma plictisesc.Maine am scoala, lucrare, o sa te asculte la latina.O sa te ridice in picioare si nu o sa
poti spune nimic. Stii toate astea inca de pe acum. Stii ca o sa se intample intocmai. Doar asta e puterea ta.
Stii si ca el nu o sa poata pleca de acolo, nu o sa se desprinda de vara aceea. Si totusi o sa incerci. Te-ai
hotarat déjà. O sa pornesti incet, cu aripi de ceara din care o sa se desprinda cu grija, bucata cu bucata, viata
ta. Nu stii incotro s-o apuci. Dar te-ai hotarat. O sa pornesti spre cea vara care inca il tine inlantuit. O sa i-l
furi si o sa il iei cu tine, apre Eden si inapoi in Infern.

Exuvii

" Ce speri, tesand la nesfarsit capcane reticulare, de cuvinte, ca un paianjen nebun care-si intinde panza numai pentru ca sa o lase sa straluceasca o clipa in soare si apoi sa o paraseasca ?
De ce te invarti oare in jurl a ce ai fost, ca un batran care isi ingrijeste mormantul viitor si crucea pe care sta, in medalion, o poza de-a lui din tinerete? Ce vrei sa gasesti de nu-ti aflii linistea? "
(Simona Popescu- Exuvii )

Mi-am trecut ochii peste randuri. Cuvinte scrise in alb si negru. Pareau asa de departe de mine, pareau goale, fara inteles. Ce proasta am fost. Nu am inteles. Niciodata. Nimic. Mi-l imaginam aplecat asupra unei foi albe, cu pixul in mana. Vara il privea curioasa pe geam. Cu ochi albastri . Si tot privindu-l asa, s-a ofilit si a pierit.
Asta a fost demult. Si tot scriind asa cerul Verii l-a innabusit cu miros de soare topit. L-a fermecat. A uitat. S-a pierdutin trecut.
Vara a tesut cuvinte impaienjenite in sufletul lui, ca sa nu il piarda in nou. Si a zacut asa, acoperit de praful de aur al timpului care zboara cu aripi de ceara. Sre alt soare, spre alta Vara. Si trecand pe deasupra lui, din aripi s-a desprins o frunza de Toamna. Si in caderea ei lina a anuntat furtuna ce avea sa vina, sa-i zdruncine sufletul. Privind frunza mica si singura, s-a indragostit de Toamna. L-a uitat cerul, l-a uitat Vara. Si poate le-a uitat si el.
Si Toamna a tesut intr-un colt, o panza de bur. S-a agatat cu putere de ea. Nici el nu sta de ce. Si a ramas acolo, cu ochii albastri, privind, ascultan, simtind. Si glasul taraganat al Toamnei l-a adormit.
Dar nu-ti fa griji. Asta nu e decatu simplu basm.L-ai ascultat la gura sobei, cu obrajii dogoriti, visand din nou la Vara si la soare. Adevarul este ca nu ai putut-o uita niciodata. Nici ea pe tine.Insa Vara e mult in urma .............. si mult inainte.

Trecut

Inchizi ochii. Te cheama ceva. Din trecut parca. O voce ademenitoare, un chip uitat. Cine e? Ce e? Nu e nici viata, nici moarte. Nu stii, nu-ti pasa.
" Uita, paraseste, pierde-te, destrama-te ...."
Ce voce salbatica! Si totusi, ai vrea sa o asculti. Dar ti-e prea teama. Si nu banuiesti macar de ce. Iti cuprinzi fruntea in palmele reci si albe. E bine, te linisteste. Te agata de prezent, de real.
Nu vrei sa te pierzi. Stii bine de ce. Nu vrei sa te uite. Nu vrei sa il uiti. Dar timpul se scurge. Tu il simti cum trece pe langa tine. Si nu te priveste. Si nu se intoarce inapoi.
S-a oprit odata, demult, cineva la fereastra ta. Nu stiai cine e. Dar ea te cunostea. Iti amintea de o Vara demult ingropata in amintiri.
Dar ei nu stiu. Ca ceva din tine si-a pierdut stralucirea.Nu le pasa. Incerci sa uiti. Si e bine. Nu conteaza. Urmeaza vocea. Urmeaza trecutul. Poate o sa te caute totusi cineva. Poate o sa realizezi ca nu esti singura. Asteapta. Poate.... Nu. Ei nu inteleg. SI nici nu incearca.
Doar ea te striga, te cheama, te ademeneste, din trecut. Iti cere sa te intorci. Sa renunti la ei.
Si o asculti. Macar ea, vocea, e singura care te vrea. Nu-ti pasa daca te minte. Stii ca ei nu o sa vina. Nici nu o sa te caute. Incerci totusi, acum ca urmeaza sa pleci, sa ii urasti. Si nu poti. Oare ce au? Oare ce ai?
Pasesti spre foc. Stii ca o sa te arda. O sa te faca cenusa. O sa te imprastie in vant. O sa te piarda. Si ei o sa te uite.
Nu-ti pasa. Inchizi ochii. Te cheama ceva. Intinzi mana. Spre el. Spre trecut.

Praf

Ce frumos miros cartile vechi. A praf, a cerneala, a trecut, si nu mai stiu.M-am pierdut pe mine tot citind si descoperind noi " eu".
Ma plimb, privesc , respir. Aer rece, de iarna. Stau la pervaz si scriu. Imprastii cuvinte pe o foaie alba. Trec oameni, trec nori, trec frunze uscate ramase de asta toamna. Le imprastie vantul si le duce departe.
Ma striga. Trebuie sa plec Si nu vreau. Cu greu ma desprind. As vrea sa fi ramas acolo, printre vanturi. Sa privesc afara si sa te vad trecand prin fata casei mele.
Imagineaza-ti o casa de caramida,alba, imbracata in trandafiri rosii. O fata stand la geam si privind aplecata asupra unei coli albe. Vantul i-a furat cuvintele si le-a pierdut in vazduh.
Afara ninge. A venit Iarna. Si pe chipul e inca zaresti vie asteptarea si atingerea Verii. Nu stii ce sa faci si pornesti inainte. Ii intorci spatele. Tu nu stii ca ea asteapta de mult. Priveste-o. Ochi impaiejeniti, chip prafuit, buze de cerneala. Tu nu stii pe cine asteapta . Nici nu banuiesti. Ai pornit inainte intr-o zi innorata de iarna, cand Soarele se ascunsese in Nori, si nu te-ai mai intors sa privesti in urma.
Suflete pribeag. Nu ai auzit oare vocea ce striga din trecut? Nu ai sarutat oare acele buze de cerneala odata demlt? Suflete pribeag, ai grija. Ai grija. In curand o sa vina Toamna. Si o sa o fure pe ea, pe care ai uitat-o si totusi nu te-a putut uita.