Exuvii

" Ce speri, tesand la nesfarsit capcane reticulare, de cuvinte, ca un paianjen nebun care-si intinde panza numai pentru ca sa o lase sa straluceasca o clipa in soare si apoi sa o paraseasca ?
De ce te invarti oare in jurl a ce ai fost, ca un batran care isi ingrijeste mormantul viitor si crucea pe care sta, in medalion, o poza de-a lui din tinerete? Ce vrei sa gasesti de nu-ti aflii linistea? "
(Simona Popescu- Exuvii )

Mi-am trecut ochii peste randuri. Cuvinte scrise in alb si negru. Pareau asa de departe de mine, pareau goale, fara inteles. Ce proasta am fost. Nu am inteles. Niciodata. Nimic. Mi-l imaginam aplecat asupra unei foi albe, cu pixul in mana. Vara il privea curioasa pe geam. Cu ochi albastri . Si tot privindu-l asa, s-a ofilit si a pierit.
Asta a fost demult. Si tot scriind asa cerul Verii l-a innabusit cu miros de soare topit. L-a fermecat. A uitat. S-a pierdutin trecut.
Vara a tesut cuvinte impaienjenite in sufletul lui, ca sa nu il piarda in nou. Si a zacut asa, acoperit de praful de aur al timpului care zboara cu aripi de ceara. Sre alt soare, spre alta Vara. Si trecand pe deasupra lui, din aripi s-a desprins o frunza de Toamna. Si in caderea ei lina a anuntat furtuna ce avea sa vina, sa-i zdruncine sufletul. Privind frunza mica si singura, s-a indragostit de Toamna. L-a uitat cerul, l-a uitat Vara. Si poate le-a uitat si el.
Si Toamna a tesut intr-un colt, o panza de bur. S-a agatat cu putere de ea. Nici el nu sta de ce. Si a ramas acolo, cu ochii albastri, privind, ascultan, simtind. Si glasul taraganat al Toamnei l-a adormit.
Dar nu-ti fa griji. Asta nu e decatu simplu basm.L-ai ascultat la gura sobei, cu obrajii dogoriti, visand din nou la Vara si la soare. Adevarul este ca nu ai putut-o uita niciodata. Nici ea pe tine.Insa Vara e mult in urma .............. si mult inainte.