Aripi

Stau.Scriu.Ce repede trece timpul: ore, luni, ani. Trec pe langa tine si te privesc cu ochi de ceata.
Intinzi mana spre el si nu il ajungi, nu il atingi. Stii ca o sa il uiti, stii ca o sa te uite. Si nu poti.
Simti ca te destrami, te faci cenusa, te imprastie vantul. Si stii ca te apropii prea mult de soare.O voce
obosita te stiga, vrea sa te inlantuie, vrea sa te scape de el. Refuzi. Pornesti inainte, pe aripile vantului
si totusi nu stii unde esti sau cum te cheama. El te asteata acolo, undeva, te striga. Dar parca nu e numele tau.
E un nume strain. Incerci sa te ascunzi. Stii ca te doare, stiai de mult ca nu pe tine te chema. Si totusi...te
indrepti spre el. La inceput il vezi neclar, ascuns in spatele unor panze de paianjen. Te priveste din spatele lor. Ii vezi ochii albastri. E singurul lcru care va mai leaga acum. Te opresti , obosita: s-a strans atata praf pe aripile tale. Incerci sa le scuturi, sa scapi de trecut. Ah, e atat de greu sa zbori cu aripi de ceara. Au inceput sa cada pene incet. Nu le vezi, nu le auzi, nu le simti. Dar le banuiesti undeva in jurul tau. E atat de aproape soarele tau si totusi atat de intuneric. Intinzi mana spre el si astepti. Ai facut indeajuns. Simti cum te lasa puterile, cum incepi sa te topesti si sa cazi, bucata cu bucata. Simti cum viata se zbate sa scape din tine, sa nu se afunde si ea in trecut. Stii. Si nu faci nimic.Daca o sa cazi va fi vina lui, daca o sa doara va fi vina lui, daca o sa mori va fi vina lui. Stii toate astea si totusi simti o lacrima la coltul ochiului, nici ea nu vrea sa cada cu tine. Le lasi sa curga, acum ca esti sigura ca o sa cazi. Simti cum vantul iti fura amintirile . Se strecoara incet , prin parul tau vanat. Se pierd.Te pierzi.I-ai intins mana si totusi nu il vezi, nu il auzi, nu il simti.
Dar iti place sa il crezi undeva aproape. Incerci sa privesti spre Abis: poate te asteapta jos, cu bratele intinse
spre tine. Ii simti privirile-I arzandu-te de undeva din inaltimi. Inchizi ochii si astepti sa cazi. Stii ca nu e
un vis, nici o iluzie. Stii ca nu o sa te trezestii. Stii ca nu e jos, ca nu te asteapta, ca niciodata n-a fcaut-o.
Stii multe. O insiruire lunga de cuvinte, de sentimente, de oameni, de culori, de amintiri. Le-a tesut vantul din
parul tau, le-a furat si le-a dus departe. Si odata cu ele si inima ta.Ai pornit in zbor de hulub spre cer, spre
nicaieri, spre Eden si inapoi in Infern.
Acum ma plictisesc.Maine am scoala, lucrare, o sa te asculte la latina.O sa te ridice in picioare si nu o sa
poti spune nimic. Stii toate astea inca de pe acum. Stii ca o sa se intample intocmai. Doar asta e puterea ta.
Stii si ca el nu o sa poata pleca de acolo, nu o sa se desprinda de vara aceea. Si totusi o sa incerci. Te-ai
hotarat déjà. O sa pornesti incet, cu aripi de ceara din care o sa se desprinda cu grija, bucata cu bucata, viata
ta. Nu stii incotro s-o apuci. Dar te-ai hotarat. O sa pornesti spre cea vara care inca il tine inlantuit. O sa i-l
furi si o sa il iei cu tine, apre Eden si inapoi in Infern.