Vara.Pamant negru uscat de soare. Baragan pustiit de ganduri hoinare, tarana imprastiata de vant. De sus cerul parca te apasa, albastru, greu. Incerci sa il privesti si parca se agata ceva de privirile tale. Te atata, te starneste spre trecut. De departe, dinspre Dunare, auzi cum te cheama. Poenesti spre ea, o simti cum se unduieste, ca un trup de tiganca zvelta.
Cum pasesti incet printre brazde si te uiti in jur ti se pare ca toti reinvie. Chipuri palide, trupuri uscate. Ce piele aspra si ce ochi pierduti. Si cum te privesc...
Se ascund in spatele hainelor rupte, sarace, in spatele palariilor de paie. Te opresti sa ii asculti. Aceeasi voce care te chema demult. De atat de departe.Dintre toti se ridica unul, cel mai mic dintre ei, cu par buclat, murdar si uns si ochi verzi spalaciti, si vine la tine.
De departe auzi glasul Dunarii.Te cheama la ea, te-a asteptat atata.
- ...
Numele tau? Si parca nu e. Al lui?
Porniti impreuna, tinandu-va de mana.Tu si cel din trecut.Ii simti carnea rece, bratul fara putere. Mergeti inainte. Treceti paduri, campuri, mlastini. Si parca nu mai stii nimic. Parca ai uitat totul. Dar nu te simti singur. Il ai pe el. Ii ai pe ei toti. Stii ca te asteapta...
Ultimul pas si o sa ajungi. Iti simti trupul greu, istovit, apasat de o durere veche : in crestet, in piept. Parca te ineci, te afunzi, ceva re inlantuie spre adanc. Miros rancet, de camera mortuara. Intuneric. Liniste. Nimic.
Cry for a way out ...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu