Praf

Ce frumos miros cartile vechi. A praf, a cerneala, a trecut, si nu mai stiu.M-am pierdut pe mine tot citind si descoperind noi " eu".
Ma plimb, privesc , respir. Aer rece, de iarna. Stau la pervaz si scriu. Imprastii cuvinte pe o foaie alba. Trec oameni, trec nori, trec frunze uscate ramase de asta toamna. Le imprastie vantul si le duce departe.
Ma striga. Trebuie sa plec Si nu vreau. Cu greu ma desprind. As vrea sa fi ramas acolo, printre vanturi. Sa privesc afara si sa te vad trecand prin fata casei mele.
Imagineaza-ti o casa de caramida,alba, imbracata in trandafiri rosii. O fata stand la geam si privind aplecata asupra unei coli albe. Vantul i-a furat cuvintele si le-a pierdut in vazduh.
Afara ninge. A venit Iarna. Si pe chipul e inca zaresti vie asteptarea si atingerea Verii. Nu stii ce sa faci si pornesti inainte. Ii intorci spatele. Tu nu stii ca ea asteapta de mult. Priveste-o. Ochi impaiejeniti, chip prafuit, buze de cerneala. Tu nu stii pe cine asteapta . Nici nu banuiesti. Ai pornit inainte intr-o zi innorata de iarna, cand Soarele se ascunsese in Nori, si nu te-ai mai intors sa privesti in urma.
Suflete pribeag. Nu ai auzit oare vocea ce striga din trecut? Nu ai sarutat oare acele buze de cerneala odata demlt? Suflete pribeag, ai grija. Ai grija. In curand o sa vina Toamna. Si o sa o fure pe ea, pe care ai uitat-o si totusi nu te-a putut uita.