Trecut

Inchizi ochii. Te cheama ceva. Din trecut parca. O voce ademenitoare, un chip uitat. Cine e? Ce e? Nu e nici viata, nici moarte. Nu stii, nu-ti pasa.
" Uita, paraseste, pierde-te, destrama-te ...."
Ce voce salbatica! Si totusi, ai vrea sa o asculti. Dar ti-e prea teama. Si nu banuiesti macar de ce. Iti cuprinzi fruntea in palmele reci si albe. E bine, te linisteste. Te agata de prezent, de real.
Nu vrei sa te pierzi. Stii bine de ce. Nu vrei sa te uite. Nu vrei sa il uiti. Dar timpul se scurge. Tu il simti cum trece pe langa tine. Si nu te priveste. Si nu se intoarce inapoi.
S-a oprit odata, demult, cineva la fereastra ta. Nu stiai cine e. Dar ea te cunostea. Iti amintea de o Vara demult ingropata in amintiri.
Dar ei nu stiu. Ca ceva din tine si-a pierdut stralucirea.Nu le pasa. Incerci sa uiti. Si e bine. Nu conteaza. Urmeaza vocea. Urmeaza trecutul. Poate o sa te caute totusi cineva. Poate o sa realizezi ca nu esti singura. Asteapta. Poate.... Nu. Ei nu inteleg. SI nici nu incearca.
Doar ea te striga, te cheama, te ademeneste, din trecut. Iti cere sa te intorci. Sa renunti la ei.
Si o asculti. Macar ea, vocea, e singura care te vrea. Nu-ti pasa daca te minte. Stii ca ei nu o sa vina. Nici nu o sa te caute. Incerci totusi, acum ca urmeaza sa pleci, sa ii urasti. Si nu poti. Oare ce au? Oare ce ai?
Pasesti spre foc. Stii ca o sa te arda. O sa te faca cenusa. O sa te imprastie in vant. O sa te piarda. Si ei o sa te uite.
Nu-ti pasa. Inchizi ochii. Te cheama ceva. Intinzi mana. Spre el. Spre trecut.